In amintirea clientei mele..

Am inceput sa scriu aceasta postare de nenumarate ori in ultimele 9 luni.

Am intalnit o femeie extraordinara anul trecut, pe data de 3 Septembrie. A venit randul ei sa isi "tatueze" sprancenele, doar ca intarzia putin. Dar macar asa am avut eu timp in plus sa pregatesc camera, spatiul de lucru si pigmentii.

Cand a ajuns intr-un sfarsit, tot ceea ce parea sa vad a fost o femeie slabita si bolnava; era subtire, cu structura osoasa foarte vizibila, care parca abia se deplasa. Am stat de vorba cateva minute, dupa care i-am dat formularul si m-am intors in camera. Am inceput imediat sa ii scriu prietenului meu, care m-a si sunat, stiind ca ceva nu e in regula. Plangeam suspinand in timp ce ii spuneam ca nu ma pot aduna sa fiu in stare sa ii ofer clientei serviciile mele. M-a sfatuit sa ma calmez si sa o tratez precum as trata pe oricine altcineva. Dupa ce mi-am revenit putin, si cu speranta ca nu va observa ochii mei rosii, am iesit sa o anunt ca poate veni in camera. Am ajutat-o sa vina pe hol, si am auzit-o intrebandu-ma cumva rusinata, dar totusi chicotind: “crezi ca toata lumea ma priveste?” I-am raspuns “nu” intr-un mod natural, incercand sa ma prefac ca totul va fi bine.

Pielea ei era atat de uscata incat creionul de sprancene nu aluneca oricat de mult l-as fi ascutit si incalzit. M-am chinuit sa ii pudrez sprancenele si sa continui cu tratamentul. Am mintit despre faptul ca toate clientele mele isi tin ochii inchisi in timpul procesului de tatuare deoarece lumina este „prea puternica".. cand de fapt, eu plangeam constant, doar ca nu vroiam ca ea sa vada asta.

A mentionat cum ca boala, cancerul, s-a metastazat, iar acum se trateaza intr-un mod natural. Pentru un oarecare motiv, probabil fiindca a zis-o cu atata pozitivism si optimism, pentru o fractiune de secunda am crezut ca „metastazat” e de bine – pentru un moment insemna ca boala ei stagneaza. Mintea mea a incercat sa ignore adevaratul sens al cuvantului, si am uitat complet de acea propozitie.

A inceput sa imi povesteasca de locurile si restaurantele ei preferate de pe langa Naples si Bonita Springs: ii placea C level Bistro, Angelina’s Ristorante, Lamoraga, Juicelation, Flipper’s on the Bay, Fish Crazy Seafood Market si HobNob Kitchen and Bar. Nu stiu de ce, dar mi-am dat jos manusile si am mers sa imi iau telefonul pentru a nota tot ce ii place. Vorbea atat de incet si de calm. Mi-a povestit de cei doi baieti ai ei, despre toate calatoriile pe care le-a facut si cum nu va uita niciodata cum a innotat cu vidrele de mare acum multi ani, cand era mai tanara.

Dupa ce am terminat, am programat-o pentru un retus in Noiembrie, si asteptam sa ma revad cu ea.

Pe 25 Octombrie, eram la spital pentru niste analize anuale; chiar inainte ca numele meu sa fie strigat, am primit un mesaj de la sotul ei care zicea ca „Sotia mea ----- a decedat saptamana trecuta, asa ca nu va mai avea nevoie de altceva in afara de rugaciuni. Mr ---.” Cancerul s-a metastazat! Mi-am amintit.

Am inceput sa plang in hohote. Urmatoarele trei zile mi s-au parut un iad. Eram incapabila de a face orice. Uitam sarcini zilnice, vitaminele pe care trebuia sa le iau si orice altceva ce tinea de rutina mea. Toate astea s-au transformat intr-o eu, care statea pe balcon si plangea. Urasc moartea, si tot ceea ce vine la pachet cu ea. Urasc suferinta pe care o cauzeaza si goliciunea pe care o lasa in urma.

A fi o persoana empatica te face sa intelegi greutatile altor oameni, dar pe mine parca de multe ori doar reuseste sa ma doboare.

Ma gandesc de o gramada de ori la clientele mele mai in varsta care au probleme de sanatate si care nu au avut parte de un retus de ceva vreme. Mi-ar placea sa le dau un telefon sa vad daca totul este in regula; posibilitatea ca ele sa nu se simta bine ma opreste din a-mi continua intentiile. In capul meu creez o lume in care toata lumea e fericita, inconjurata de oameni dragi, si cel mai important, toata lumea e in viata.

Acum merg la Juicelation aproape in fiecare zi cand sunt in Naples. Mananc pește sanatos mai des datorita sfatului ei, ba chiar am ajuns sa innot cu delfinii.

Sunt sigura ca lumii ii este dor de ea. Daca dupa 2 ore petrecute in prezenta ei mi-a cauzat o astfel de stare, nici nu imi pot imagine ce le-a cauzat altora.

Acum am cliente ce mentioneaza o prietena care nu mai este printre noi. Apoi imi dau seama ca vorbesc de ea. E atat de mica lumea asta. Si noi la fel. 

Text scris de Alexandra si tradus in romana de Andrea Kim